Moartea lui Ioan Vestimie - Partea 02

Moartea lui Ioan Vestimie - Partea 02

de Mihai Eminescu


2.


Cand se trezi a doua zi vazu ca era tarziu seara, iar niste prieteni de-ai lui jucau carti la o masa.

El dete "buna seara" c-un glas cam ragusit si ei deodata rasarira toti si se uitara uimiti unul la altul.

Numai unul, care era mai obraznic dintre ei, Alexandru, zise:

- Mai hotule! stai acolo si dormi, doar n-ai pofta sa ne strici landsquenetul .

Ceilalti incepura a rade, ba unul il trase de picior.

Ioan nu stia de ce, dar purtarea aceasta era atit (de) suparatoare pentru el incat se scula si iesi tacand din casa. Ceea ce-l mira era insa ca se culcase dezbracat si se trezise imbracat in hainele lui cele mai bune, negre. Astfel iesi pe ulita. Cazuse cea dendai ninsoare si pe zidurile de-a lungul ulitelor el vazu pe ici, colo cite un copilas imbracat bine, facand bulgari de omat si aruncind unu 'ntr-altul . Erau veseli si radeau copiii.

- Mai baiete, cum te cheama? il intreba el pe unul.

- N-am nume, n-am fost botezat, zise copilul razand.

Acelasi raspuns i-l dete al doilea copil.

Asta-seara el nu mai merse la cafenea, dar s' aseza in portalul teatrului, ca sa admire femeile cele frumoase cari ieseau dupa spectacol.

in curand vazu iesind, rosie ca o roza si blonda ca un caier, cu un capuson alb-vanat in cap, princesa B., una din frumusetile marelui oras. Lui ii placuse de mult acea princesa inalta si barbata, tanara si frumoasa, puternica si dulce totodata. Dar de unde si pana unde ajunge el la cutezarea de-a se sui alaturi cu ea in cupe, a-i pune bratul pe dupa gat si a o saruta?

- sezi binisor, zise ea zambind si prefacandu-se a se apara.

Curand ajunsera la palatul frumos al damei, el ii dete bratul si se urca cu ea pe scari in sus; printul ii vazu si nu ramase deloc scandalizat, ba ea il tinu de mana pe bietul baiat si-l trase dupa sine in budoarul ei, imbracat in vioriu si alb. Fara nici o jena ea 'ncepu sa se dezbrace si, cand el ii incunjura grumazul gol si alb cu bratele, ea zambea si se uita in ochii lui atit de adanc si cu atata nespusa fericire si dragoste ca si cand l-ar fi cunoscut de zeci de ani...

Dar lui insusi purtarea aceasta nu-i parea deloc ciudata. Trupul cel dulce si alb ca zapada a acestei minunate femei i se parea atit de sfant, de atata ingereasca curatie, incat i-ar fi fost ciuda daca ea s-ar fi rusinat de-a i-l arata cu atata libertate. Ea se uita in oglinda, apoi se uita lung si visator la dansul, ca si cand ar fi fixat un punct in parete, si-i zise:

- Haide vino, vino de dormi langa mine!

O candela cu lumina trandafirie raspandea raze slabe pe vioriul parete ornat cu flori de argint, pe cerul violet al patului garnit cu broderii albe si fine; frumoasa statua vie se urca in patul ei ca Susana in baie si bietul baiat se aseza langa ea sorbind-o cu ochii si mangaindu-i sanul. Ea zambea mereu, cuprinsa ca de un vis ceresc, se 'ntindea lenes in patul ei moale si-i soptea foarte incet:

- Ce baiat cuminte si dulce esti tu si cum te-am iubit din momentul in care m-ai privit cu ochii tai cei suferitori. si ce dulce e dragostea cand n-o stie nimeni, nimeni in lume. Tu nici visezi cat te iubesc eu, nu-i asa? Nici visez (i) ca suspin dupa tine ca turturelele noaptea, ba nici ai cuteza de a visa. Dar pare ca tu ai stiut vreo data ce frumos esti si ca te prapadeam din ochi de drag ce-mi erai? Numai nu fi nebun, nu te lua dupa mine ca sa te vaza altii... Asa... in taina buduarului, cand nimeni nu ma stie, cand sunt numai eu si cu mine, singura, atunci te iubesc mult, mult... Ea-si subtie buzele si Ioan o saruta cu foc. Ea il (tinea) la piept si-l strangea, pana ce adormi in bratele lui.

Sub candela cu lumina trandafirie el dezveli incet acea figura cereasca, de-o curatie si de-o fineta ca marmura, ii saruta picioarele ei in ciorapi a jour si se uita ceasuri intregi la ea, cum dormea atit de lin, incat nu i se auzea rasuflarea de loc si numai ridicarea regulata a sanului si o usoara imflare a narilor fine dovedea ca ea traieste.

Dar, cum sosi miezul noptii, il apuca un frig in spate. El se pleca inc' o data peste fata ei s-o saruta lung, lung pana ce i se paru ca buzele sangerau, apoi se ridica repede si pleca acasa. Ajungand acolo vazu pe amicii lui adormiti cu cartile in mana. El se culca si adormi iarasi repede.





Moartea lui Ioan Vestimie - Partea 01
Moartea lui Ioan Vestimie - Partea 02
Moartea lui Ioan Vestimie - Partea 03


Aceasta pagina a fost accesata de 888 ori.
{literal} {/literal}