Bogdan-Dragos - Scena 02

Bogdan-Dragos - Scena 02

de Mihai Eminescu


Scena 2



S-aude glas de trambite. Boierii de sfat si de taina intra, se-nchina inaintea lui Sas si se asaza pe scaunele in semicerc


Un crainic
Maria Sa!

(toti se dau in laturi)

Intra Dragul Voievod galben la fata, cu pasi nesiguri, rezemat de umarul fiu-sau Bogdan. Se aseaza in scaun. Scoate din san o cheie si i-o da lui Bogdan, acesta deschide un scrin de fier, scoate coroana, ingenunche inainte-i, Dragul i-o pune-n cap


Dragul
Usor trecea odata Domniei Noastre vremea,
Pe-a bucuriei pasuri ne numaram noi anii,
De zece luni acuma, de cand, cuprinsi de-o vraja,
Noi numaram cu spaima ce-ncet a noastre zile
Se scutur, de ne pare din ele-orcare-un an.
Si gura-ne-ncretita uita demult ce-i rasul
Si ochiul Nostru nu e in stare sa plateasca
Priviri de multumire celor ce ne iubesc;
In cap ei ne fugira, uscandu-se de vii,
Necredinciosi luminii, noptii necredinciosi:
In loc de-a vedea ziua fapturile naturii
Ei noaptea vad aievea ce visele dureaza.
Boieri! Coroana Noastra ne-apasa ca un munte
Si grea ne e hlamida si trupul de pe noi
Incat deopotriva Domnia Mea e gata
Sa zvarle pe-amandoua, fugind din zarea vietii,
Asemeni cu sirepul salbatec ce-si azvarle
Si seaua si presunul, pierind in zarea zilei.
Un singur colt de viata ne-a mai ramas in suflet:
Iubirea neclintita pentru mosia Noastra
Pentru Bogdan cel Tanar, iubitul nostru fiu...
Rog ceriul sa-nmulteasca hotarnicele clipe,
S-urnesc pe ai lui umeri Domnia ce o port.
Dar vai, abia viata-i se desprimavareaza,
E cruda inca mintea si oasele-nca crude
Si nedeprins cu asprul si stramtul tarii scaun;
Coroana e in stare ca sa-i clinteasca gatul
Si schiptrul bratul fraged. Gandutu-ne-am atunce
Ca, de va fi ca Domnul din ceruri sa ne ieie,
Noi sa lasam copilul pan-ce va creste mare,
S-acoperim cu negru postav scaunul Nostru,
Coroana Noastra scumpa s-o incuiem in scrin
Si sa dam manii sale o alta jucarie
Decat a tarii schiptru.
Voim ca de ne-om stinge, sa-ntindem mana moarta
Sa tinem carmuirea chiar in sicriu fiind,
Iar cel ce mana Noastra in locu-mi va purta-o
Precum poarta un dascal mana unui copil
Sa fie varul Nostru, Sas ... unde-a pune mana
Sa stiti c-am pus-o Insumi si sa urmati intocmai.

Roman
(aparte)
Imi vad visul cu cohii ... Urat vis!

Voda
Uricare!
Citeste-acum hrisovul prin care-l orandim.

Uricarul
(citind)
Cu mila lui Dumnezeu Io Dragul Vvd, Domn stapanitor a toata tara Maramuresului, Despot cetatii Ariesului, Graf al Tarii secuiesti, facem stire prin aceasta carte a Noastra, cui se cuvine si tuturor cati vor vedea-o sau vor auzi citindu-se, ca, la vreme de slabiciune fiind, Ne-am socotit mosia si casa, de fata fiind credinciosi boierii Nostri si fiul Domniei Mele, Bogdan Dragos Voievoda. Statornicit-am pan' la varsta legiuta a iubitului nostru fiu sa fie episcop mosiei Dumnealui credincios boiarul nostru Sas din Bistra. Privi-se-vpr cartile sale ca iesite de sub a Noastra mana si intarite de-a noastra credinta. Satele Salagiu, Artunti, Inbereche, Titoivi, Baluanctii si Bistra, cu toate pamanturile cate curg asupra apusului a acestor sate, darui-mu-le manastirii noastre inchinate sf. arhanghel si arhistrateg Mihail si sa i se deie sf. maanstiri si inscrisele vechi pe cumparatura Parintelui Nostru, cum si tidulele hotaralor de alegerea acestor parti, ca de astazi inainte si in veci sa aiba manastirea din neam in neam a stapani aceste parti cu buna pace si nesuparata despre nimene in tara, din tot locul si cu tot venitul. Drept aceea iata de la domnia mea prin aceasta dam si intarim vecinica stapanire a acelor mosii. Si, spre intarirea celor de mai sus, aducem credinta noastra si a fiului nostru Bogdan Dragos Voievoda si a credincios boiarului nostru Sas de pe Bistra si ai tuturor celorlalti boieri ai Domniei Mele. Dar in domnescul nostru scaun al Ariesului la anul de la zidirea lumii 6865 aprilie in 3, iar de la Cristos una mie trei sute sasezeci si cinci, care spre intocmai urmare si lucrare se intaretse si cu a Noastra domneasca iscalitura si pecete. S-au scris de mine Toader Ghimpis, diac de sfat in cetatea Ariesului la anii de la Cristos 1365, aprilie in 3.

Roman Bodei
Preainaltate Doamne, nu fie cu banat,
Dar grabnica imi pare aceasta hotarare.
Au pentru asa lucru nu trebui Direptatea
Sa se adune toata aicea in cetate?
Zic ca intelepciunea v-a insuflat vointa
Si bine e copilul sa nu poarte o carma
Ce nu-i inca in stare cu dreapta inca cruda,
Dar tot socot cu mintea asa-n prostia mea
Ca trebuia norodul, boierii, ostasimea
Sa giuruie credinta copilului Bogdan.
Prea subrede sunt, Doamne, tocmelele in tara.
De, eu cam cartesc cu vorba, cioplit cam din topor,
Caci n-au statut nici craiul, nici popa (se descopere)
(Pe amandoi
Sa-i tie Domnu-n lume ani multi si fericiti)
Dar numai, vorba vine, nu m-au coplit nici ei.
E vorba despre mine ... eu caut totdeuna
Nu al Mariei Tale folos, ci pre al meu,
Caci mai aproape-mi este camasa decat haina...
Eu zic numai, stapane, iertati-mi vorba proasta...
Ci de-ar fi spus diata aceea, ia aceea:
Roman Bodei sa fie epitropul mosiei,
Aida, cum s-ar spune, sa fi fost eu acela
Eu as fi spus: Stapane, deschide-ti bine ochii,
Nu-mi creste-asa orbeste, ci pipaie-ma bine
Si vezi ca sunt, ca altii, din carne si din oase,
Sunt om ... si e mosia si scaunul la mijloc,
Sunt om ... si subred este copilul vostru inca,
Sunt numai om si omul la rele e plecat.
Adica ... vorba vine ... eu, eu sunt slab de fire...
Eu nu vorbesc de altii, sunt altii mult mai buni,
Sa-mi fireti cu iertare c-am spus si eu o vorba.

Sas
Preainaltate Doamne, de credeti cum ca Sas
Nu-i serbul cel din urma si far-de nici o treaba
Dintre-ai Mariei Tale ... de credeti cum ca ochiu-i
Setos e de marire, ca n-a cunoscut bine
Supunerea ca este a lui fireasca haina,
Rupeti diata asta ... Caci greutatea ei
Pe umarul meu cade si toat-a lui tarie
A fost pana acuma credinta ce stapanul
O pune-n al meu suflet.

Roman
... De! n-ai ce-i face gurii
Facandu-ti tot sprancene iti scoti odata ochii.

Dragul
Destul Bodei ... Putine sunt clipele vietii-mi,
Stau rau cu craiul Ludvic si si mai rau cu appa,
Nu-i vreme sa se stranga a tarii Direptate,
Se poate ca chiar astazi sa fim in sanul mortii...
Si trebuie sa fie un om care sa-mpace
Stapani asa puternici precum e craiul Ludvic,
Si fata noastra pare un obrazar de ceara:
De mi-as inchide ochii, un popa cam cu chef
E-n stare sa ma-ngroape.
Boierii mei! Iertare va cer acum la toti
De-am vorbit rau cu gandul meu propriu despre voi,
De-am jinduit vrodata norocul a cuiva,
De n-am fost de-a pururi o cumpan-a dreptatii,
De am gresit cu fapta, cu inima, cu gandul
Iertati-ma cu totii, ma descarcati de vina
Si sarcina de rele faceti-mi-o usoara,
Sa pot trece mai liber prin vamile veciei.

(Boierii-i saruta mana pe rand; el ii saruta pe frunte)

Unul din boieri
Maria Ta, uitate din partea noastra sunt:
De-ai fost nedrept cu gandul, cu bine ai platit.

Roman
Iertati-mi vorba, Doamne, eu sunt un vraci prea prost
Si nu stiu ca sa masur a vietii clipe repezi,
Nici stiu la ce sunt bune mademuri, buruiene...
(cu intentie) De-as fi un vraci cu carte ce multe v-as mai spune
Ce nimanui in minte nu-i vine din senin.

Dragul
(Plecandu-se sa-i sarute fruntea, incet)
Bodei, sa vii p-aicea, dar nu raspunde-acuma.
Sa nu ieie ei seama ...

(Tare)
D-acum, boieri, plecati.

(Suna toaca si clopotele. Dragul isi scoate coroana, Bogdan o inchide. Toti isi unesc (falten) mainile spre rugaciune. In urma ies toti, afara de Dragul si Bogdan)





Bogdan-Dragos - Scena 01
Bogdan-Dragos - Scena 02
Bogdan-Dragos - Scena 03
Bogdan-Dragos - Scena 04
Bogdan-Dragos - Scena 05
Bogdan-Dragos - Scena 06
Bogdan-Dragos - Scena 07


Aceasta pagina a fost accesata de 224 ori.
{literal} {/literal}