Bogdan-Dragos - Scena 03

Bogdan-Dragos - Scena 03

de Mihai Eminescu


Scena 3


Dragul, Bogdan


Dragul
(privind la Bogdan, vorbeste singur)
Sa-mi ospatez vederea cu aratarea lui...
Asa de tanar inca, cu chip asa de dulce...
Nemultumit se pare el de diata noastra
Dar voi ca nici sa stie de ce asa facui...
O, ochii mei, sarmanii luminatori ai fetei,
Se-ntind incet spre dansul ca mana far' de trup
Cu care al meu suflet l-apuca de departe;
Il pipai cu vederea, cu nalucirea mintii...
Ce trist!

Bogdan
(apart)
Vorbeste singur ... De cand vorbeste singur -
Mai multe luni de zile sunt de atunci la mijloc -
El nu mi-a spus un singur cuvant bun ... (tare) Tata, tata,
Cu ce-am gresit eu oare naintea fetii Tale
Ca nu mai vrei un singur cuvant bun ca sa-mi dai?

Dragul
(isi intoarce fata si si-o acopere cu mantaua; cu fata-ntoarsa)
Deschide acea usa...

Bogdan
Aceasta, Doamne?

Dragul
Nu.
Drept colo in perete deschide acea usa.

Bogdan
Aici nu-i nici o usa ... (apart) Vorbeste intr-aiurea
Parete gol e, Doamne, oricat cu mana pipai.

Dragul
Ia un carbune-n mana si fa o cruce mare
Acolo in parete, caci eu vad ca-i o usa.
Hai fa!

Bogdan
(face o cruce)
Sa-i fac pe voie!

Dragul
Spune-mi, e multa oaste-n curte?

Bogdan
Dar geme curtea toata de oamenii lui Sas
Spre cinstea ta adus-au atatia oameni tineri,
Osteni in floarea vrastei, de ti-e mai amre dragul
Ca sa privesti la dansii. Ce bun e varul Sas!
Ce buna e Bogdana si plina de-ngrijire!

Dragul
Asculta-ma, Bogdane, implutu-ti-au Bogdana
Paharul tau cu apa si cupa ta cu vin?

Bogdan
Ce-nsamna intrebarea? Nu, Doamne.

Dragul
Nu? Nimica
Asa, o intreaba ca orisicare alta.

Vezi tu acel perete pe care-ai scris o cruce?
Precum nu este usa acolo, tot asemeni
Nu este nici o usa la inima mea... Dragos,
Vederea-ti ma scarbeste.

Bogdan
(ingenunche)
Parinte, ce-am facut?

Dragul
Ei, vina cea mai mare din lume-i ca traiesti.
Multi sunt ce asta vina in veci n-or sa ti-o ierte...
Caci tu le stai in cale ... De-ar fi sa voi ceva
Ar fi sa mergi in lume, departe, prea departe,
Sa nu te vada nimeni, sa piei din ochii mei.

Bogdan
O, tata! Dar eu nu voi, nu pot ca sa ma duc.
De m-ai uri, eu totusi lipit de pasii tai sunt
Si al Mariei Tale sunt cel mai cu credinta
Serb. Care e pricina de ma urasti de-o vreme?

Dragul
(incet)
De asta mi-e mai frica, c-o sa ramaie-aicea,
Deci trebui cu de-a sila rapit ... Dar cine, cine,
Cui sa ma-ncred? ... Si Roman Bodei prea mi-e natang
E aspru, e pe fata, nu are viclesug,
Asemeni insi se-neca de-a pururea la mal...

Bogdan
(incet)
Vorbeste iar cu sine ... se pare ca vedenii
Din lumea cealalta-l incunjura, si el
Isi da de ele seama...

Dragul
Mergi oare si tu, Bogdane,
Ades la vanatoare? ... Si singur si cu altii?

Bogdan
Pe cand nu erai bolnav mergeam de-a pururi singur,
Adesea rataceam prin muntii nalti ai Tisei
Pan-unde a lor varfuri despart apele-n doua,
De curge-apoi o parte spre noi, spre soare-apune,
Pe cand o alta parte se varsa-n rasarit.
Spre rasarit adesea imblat-am zile-ntregi
Urmand cararea ceea ce si-au facut paraie
Si am batut cu ele prin codrii vechi si vecinici,
Carare-abia imbalta.
Adesea cu Siretul, cu Bistrita adesea
Eu m-am tot dus la vale pe-o luntre usurica
Alaturea cu mine avand o plasa, arcul...
Gasii acolo oameni vorbind aceeasi limba
Ca si ai nostri - Aflat-am si munti cu piscuri nalte.
Asa fel, de pe unul caruia-i zic Ceahlaul
In zile dupa plaoie cuprinzi cu ochii lumea
Daca-i rotesti ... Acolo privesti din miezul noptii
Un rau puternic curgand spre miazazi
Care apoi, departe, se varsa-n Marea Neagra
La gura lui, departe, pierduta-n zarea zilei,
Vezi o cetate mandra ce-i zic Cetatea Alba,
Iar despre soare-apune vezi iar un rau puternic
Pe sapte guri se zice varsandu-se in mare.
E Dunarea, aproape, de gurile-i Chilia,
Intre-astea doua rauri si intre muntii negri
Privesti o tara-ntreaga de codri si de dealuri:
Din vai cu rauri line, din codri fara capat
Vezi turme fara numar in zare rasarind
Si buciumele suna duios si-i cant de fluier;
Salbateci zboara caii mai iuti decat chiar vantul
Si canii urla jalnic ... Ciobanii cei calari
Strabat ca si sageata campiile intinse...
Se zice cumca tara se tine intr-un chip
Tot de craia noastra si tot de craiul Ludvig
Dar eu bagai de seama ca nu-i a nimanui.
Averi atat de multe de nu le mai sti sama
Sutn astfel raspandite pe brazde roditoare,
Dar vai, peste pamantul pe care cerul darnic
Cu rod si cu de toate cu-asupra de masura
L-au inzestrat, tot omul nu-i de nimica sigur
De astazi pana mane. Tatarii duc adesea
Pe sesurile mandre pradalnicul lor roi
Si cine nu vrea doara acela nu se leaga
De-acea frumoasa tara. Adesea pe Ceahlau
Facandu-mi ochii roata, am zis ce bine-ar fi
O mana sa cuprinda atat cat vezi cu ochii
Si nu mai mult ... intinsa ar fi domnia totusi,
Sunt ici si colo-n tara boieri si capi de neamuri,
In Vrancea si in Codrii Tigheci, in Campulung,
Cetatea Alba are soltuz cu multa oaste,
Barladul stapaneste olate si pasuni,
Suceava are ziduri de poti imbla calare
Pe ele. Si in targul Siretului iar este
Un episcop puternic de lege apuseana
Dar toti ei se aseaman cu vergile-unei maturi
Ce coada n-au, legate nu sunt, nu poti sa maturi
Cue a dusmanii tarii, pradalnicele neamuri:
Nu sar toti pentur unul si unul pentru toti,
Si roiurile-s bune, prisaca inflorita,
Dar ce folos cand toate nu au un prisacar?

Dragul
Bogdane, iata cheia ... din scrin adu-mi coroana
Si-un val inuntru, un negru val, tu scoate-l...

(Bogdan face tot cei se spune)

Acuma vino-ncoace.

(El isi pune coroana)

Sezi in genunchi-nainte-mi.

(Dragul il acopera cu valul din creste, de nu vede nimic)

Bogdane! Dar acuma mai iesi tu la vanat?

Bogdan
Da, preainaltate Doamne, ci niciodata singur,
Ca varul Sas imi spune ca unui fiu de Domn
Nu i se cade astfel sa mearga singur numai,
Deci el imi da cu mine pagi si copii de casa,
Tot dintr-ai lui.

Dragul
Asculta, e drept ca nu se cade
Si mai putin se cade ca oamenii altuia...
Deci totusi e mai bine sa mergi tu numai singur.

(El isi ia coroana din cap, o pune deasupra capului fiului sau si face semnul binecuvantarii)

(incet)
Tu ce ne-ai dat fiinta din apele spumii,
Stapane fara margini al marginelor lumii,
Noi laude ti-aducem Tie, parinte unic:
Umbreste dar cu mila asupra acestuia,
Asculta-mi a mea ruga, asculta-mi Doamne, plansul
Si apara-l, pazeste-l si-l manutie pre dansul.

Bogdan
(incet)
Vorbeste iar cu mine.

Dragul
(incet)
N-o sa-l mai vad nicicand.
Tu ce incarci vazduhul si nourii cu grindeni,
O, fa-l ca sa strabata puternic pretutindeni,
In mana Ta-l pun, Doamne, frumos si tanar, iata-l,
Ca la orfani, tu, Doamne, fii pavaza, fii Tatal.

(Isi reasaza coroana pe cap)

Acum, Bogdane, draga te du si vina iarais,
Dar la vanat vei merge fara acei tovarasi.

(Bogdan inchide coroana si vrea sa iasa)

Bogdane, vino-ncoace! (Il imbratiseaza cu patima)

Bogdan
O tata-ti multumesc.

Dragul
Stii tu, eu nu sunt bolnav, eu num-asa tanjesc,
Dar azi, chiar azi de pilda, de tot bine ma simt
(se-neaca) E drept ca ... cateodata mi-i sufletul cam stramt
Dar nu ... nu e nimica, am sa fiu sanatos.
De grija mea, copile, tu poti sa fii voios,
Eu n-am nimic ... Chiar astazi de-ai merge la vanat
Sa stii cum ca din parte-mi nu e nici un banat,
Numai, la orice-ai face, te rog indeosebi
Ca pe un vechi prieten pe Roman sa-l intrebi.

(Il imbratosaza si-l saruta pe frunte)

Mergi, mergi acum cu bine...

(apart)
N-o sa-l mai vaz de-acuma.

Bogdan
Cu sanatate, tata! (iese)

Dragul
Sa nu ma simta numa.
Mi-e frig, mi-e frig de moarte, ca si atuncea, iarna,
Pe cand cu craiul Ludvig impresuraram Varna,
Si eu, ranit de moarte si despoiat de hoti,
Simteam cum imi ingheata in san rarunchii toti...
Era un ger ... si lupii urlau flamanzi in camo,
Deasupra mea in aer auzeam intr-un rastamp
Cum cloncaneau in stoluri corbi negri, uli salbateci,
Zapada, alt nimica pe campii singurateci.
Simteam cum ma intunec, inghet ca intr-o cripta...
Cu pieptul gol ... sageata statea inca infipta.
Departe vedeam zidul impresuratei Varne,
Corbii roteau deasupra-mi si imi muscau din canre.
Ca-n vis aud un tropot de cal, o umbra vine,
In maini imi lua capul, s-asza langa mine,
Apoi murii in pace...
Cand m-am trezit din moarte, cand ochii-mi deschisei,
Vazui un om la capu-mi, veghind, Roman Bodei.






Bogdan-Dragos - Scena 01
Bogdan-Dragos - Scena 02
Bogdan-Dragos - Scena 03
Bogdan-Dragos - Scena 04
Bogdan-Dragos - Scena 05
Bogdan-Dragos - Scena 06
Bogdan-Dragos - Scena 07


Aceasta pagina a fost accesata de 236 ori.
{literal} {/literal}